Incremental Grup Timisoara, Birotica Horeca Design



USI MULTIFUNCTIONALE

usi de interior si exterior dierre in timisoara doar prin incremental design



Produse de Birotica si Papetarie TimisoaraMultipla

MultiplaMultipla este o uşă metalică cu structură tip fagure, zincată şi pre-vopsită, o soluţie flexibilă şi practică pentru orice activitate comercială, entităţi publice sau private, adecvată pentru închiderea spaţiilor de dimensiuni medii, în care se folosesc uşi cu 1 sau 2 canaturi. Vine în completarea gamei uşii anti-incendiu Idra. Dimensiuni standard şi la comandă, deschidere spre dreapta sau spre stânga, structură nevitrată şi robusteţe tipică oţelului, izolaţie standard din carton alveolar (opţional din lână minerală pentru spaţiile care necesită o izolaţie termică redusă), flexibilitate şi adaptabilitate la orice tip de perete. Toc din profil Z standard sau tubular, disponibil în versiunea zidită şi cu sistem de ancorare, de colţ sau coridor, în funcţie de tipul peretelui. Se poate personaliza cu supralumină şi /sau luminatoare laterale vitrate sau nevitrate, transparenţă cu opţiune geam din sticlă securizată, vastă gamă de culori, preţ printre cele mai joase la categoria sa. Disponibil în versiunea anti-panică sau cu mâner/mâner. Permite aplicarea de elemente diverse, de la uşi cu unul sau două canaturi la cele cu luminatoare laterale şi supralumină vitrate sau nevitrate, amplă gamă de culori. Multipla este uşa care satisface orice cerinţe de închidere tehnico-comercială.

SPECIFICAŢII TEHNICE
Uşă multifuncţională, accesorii şi caracteristici tehnice standard în conformitate cu producţia noastră. Toc din profil Z pe 3 laturi din oţel zincat vopsit, cu ancore, opţional garnitură pe 3 laturi, balamale cu 3 aripi reglabile pe înălţime pe sferă din oţel vopsit, închidere automată cu arc elicoidal de torsiune încorporat în balama, vopsire cu pulbere de poliester epoxidic de culoare ivoriu deschis, asemănătoare culorii RAL 9010.Canat nevitrat, cu foi din oţel zincat, vopsit sau pre-vopsit în culoarea ivoriu deschis, asemănătoare culorii RAL 9010, izolaţie din structură tip fagure, broască îngropată cu 1 punct de închidere cu cilindru, cu fals cilindru Yală din PVC, cu 1 cheie patentată standard cu cifru, mânere pentru prevenirea accidentelor (mâner/mâner) pe placă din răşină de culoare negru opac. Instalare în spaţii interioare, ferite de soare şi ploi, pe orice tip de perete, deschidere prin împingere spre exterior, vopsire în culori RAL la alegere.Grosime uşă 50 mm, grosime uşă + toc 60 mm. Opţional: toc cu sistem de ancorare (pentru ziduri din ciment sau clădiri de patrimoniu), mânere şi/sau bară anti-panică, încuietoare cu mâner sferic tip „push to open", amortizor închidere uşă, electromagneţi, geamuri rectangulare şi circulare, grilaje de aerisire, deblocare electrică, plăci metalice pentru protecţia uşii la lovire, supralumină şi luminatoare laterale, tocuri din profil tubular metalic tip Z-L-T, disponibilitate şi în dimensiuni la comandă.

Produse de Birotica si Papetarie TimisoaraClub

ClubAdecvată pentru închiderea spaţiilor de dimensiuni obişnuite, în care se folosesc uşi cu 1 singur canat, foloseşte aceleaşi încuietori şi balamale ca sora sa mai rafinată, Polilux. Uşa metalică are o singură foaie zincată, cu fante de aerisire integrate în uşă. O soluţie practică pentru pivniţe şi spaţii de depozitare, pentru activităţi comerciale şi private. Este apreciată de marii distribuitori pentru stocarea practică datorită mâinii unice de deschidere, pentru structura foii de uşă cu fante de aerisire standard şi traversele de consolidare, ce dau uşii rigiditate şi manevrabilitate uşoară. Fantele de aerisire asigură circulaţia aerului în spaţii în mod normal închise. Datorită reversibilităţii practice, aplicarea este simplă şi universală graţie mâinii unice de deschidere, ce se va decide după instalarea tocului. Toc pe trei laturi zidit în perete sau ancorat cu bolţuri, cu şi fără garnitură pe toc, posibilitatea schimbării mâinii de deschidere chiar şi după instalare, prin simpla deşurubare a uşii, rotirea acesteia cu 180 de grade şi înşurubarea acesteia pe montantul opus. Disponibilă în versiunea mâner/mâner sau închidere cu afişaj liber/ocupat. Practică şi economică, instalarea uşii Club se poate face pe orice tip de perete. Dimensiunile sunt standard.

SPECIFICAŢII TEHNICE
Uşă multifuncţională fără certificat, accesorii şi caracteristici tehnice standard în conformitate cu producţia noastră. Toc pe 3 laturi nevopsit, balamale cu 2 aripi, fixare de perete cu ajutorul unor ancore. Uşă cu grilaj de aerisire dintr-o foaie zincată nevopsită, broască îngropată cu 1 punct de închidere cu cilindru, mânere pe placă din răşină de culoare neagră.
Instalare în spaţii interioare, ferite de soare şi ploi, pe orice tip de perete, deschidere reversibilă. Grosime uşă 40 mm, grosime uşă + toc = 70 mm. Opţional: închidere cu afişaj liber/ocupat, disponibilitate doar în dimensiuni standard.


Produse de Birotica si Papetarie TimisoaraLuxor

LuxorLuxor satisface cerinţele spitalelor, restaurantelor, birourilor publice şi private şi în spaţiile în care este nevoie de vizibilitate. Este o uşă cu geam, completare a gamei anti-incendiu Visual şi are aceleaşi broaşte şi balamale. Este adecvată pentru închiderea spaţiilor de dimensiuni medii şi mari, unde se folosesc uşi cu 1 sau 2 canaturi. Disponibilă în versiunea anti-panică sau cu mâner/mâner şi nu există dimensiuni standard. Datorită sistemului de construcţie cu profiluri modulare, permite cea mai largă gamă de personalizare: de la uşă, la uşă cu geam, de la luminatoarele laterale şi supralumină, la module fixe, montare în colţuri sau în lungul coridorului. O gamă ideală pentru orice nevoi arhitectonice. Dincolo de disponibilitatea unei ample game de accesorii, este personalizabilă cu finisări din sticlă colorată, tip coajă de portocală, satinată, stratificată sau antişoc, în sortimente vaste de culori şi tipuri. Datorită amplei modularităţi, se dovedeşte o alegere potrivită în orice tip de configurare, lăsând designerului posibilitatea de a alege atât forma, cât şi modul său de funcţionare. Acest lucru permite personalizarea cu creativitate a uşii, în funcţie de necesităţile ergonomice ale spaţiului.

SPECIFICAŢII TEHNICE
Uşă multifuncţională fără certificat, accesorii şi caracteristici tehnice standard în conformitate cu producţia noastră. Toc cu structură perimetrală din oţel zincat, realizat din profil în versiunile Z-T-L, 3 balamale cu 3 aripi reglabile pe înălţime şi pe lăţime, pe rulmenţi axiali cu bile, toc standard cu ancore pentru pereţi pe 3 laturi.
Canat cu structură perimetrală de susţinere a geamului din oţel zincat, realizat din profil tip Z-T-L, broască îngropată cu 1 punct de închidere cu cilindru tip Yală cu 3 chei, mânere pentru prevenirea accidentelor (mâner/mâner) pe placă din răşină de culoare negru opac. Tocul şi rama uşii sunt vopsite cu pulbere de poliester epoxidic de culoare ivoriu deschis, asemănătoare culorii RAL 9010. Instalare în spaţii interioare, ferite de soare şi ploi, pe perete din cărămidă, deschidere prin împingere spre exterior.
Grosime uşă + toc = 50 mm. Opţional: toc de înşurubat pe contratoc încastrat în perete (atenţie: deschiderea în perete = dimensiunile interne ale contratocului), toc cu sistem de ancorare (pentru ziduri din ciment sau clădiri de patrimoniu), mânere şi/sau bară anti-panică, amortizor închidere uşă cu regulator de închidere încorporat, mâner electric pentru controlul accesului, supralumină şi luminatoare laterale, geamuri transparente, geamuri reflectorizante, geamuri colorate, geamuri opace imprimate cu model tip C, geamuri sablate satinate opace, vopsire în culori RAL la alegere.

0256-220404, 0356-442211
0742-123904
office@incrementalbirotica.ro
0256-220405, 0356-442210
0746-247610, 0721-542266
office@incrementalhoreca.ro
0256-464527, 0356-427700
0721-542266
office@incrementaldesign.ro

HOME | DESPRE NOI | CE OFERIM | MÃRCI ŞI PARTENERI | GALERIE IMAGINI | CONTACT
Scări cu stil | Uşi de calitate | Băi premium | Branduri

Web design
by Web design Timisoara Royalty